DECOFEINIZAREA CAFELEI

Una din substantele care au facut cafeaua atat de apreciata , respectiv cofeina , reprezinta pentru unii dintre consumatorii acestei licori un factor de risc sau de disconfort . Din acest motiv , procesatorii de cafea au cautat o solutie la aceasta problema , iar solutia a reprezentat-o decofeinizarea . Ulterior decofeinizerea s-a aplicat si altor produse , cum ar fi la ceai si la cacao. Principiul este acelasi la toate metodele de decofeinizare , si are la baza gradul mare de solubilitate a compusilor cafelei – arome si cofeina . Procesul incepe cu fierberea boabelor verzi de cafea in baie de aburi si clatirea acestora cu un solvent care extrage cofeina , acest proces fiind repetat de 8-12 ori pana se obtine gradul de extractie dorit (ca standard international 97% din concentratia initiala , iar ca standard UE 99.9% din masa cafelei sa fie fara cofeina- un pic mai ciudat ,deoarece nu reglementeaza concentratia propriu-zisa de cofeina ).
Pionierul decofeinizarii au fost doi indivizi – Karl Wimmer si Ludwig Roselius care in 1903 au experimentat cu succes decofeinizarea folosind o solutie salina in care ca solvent era folosit benzenul. Rezumand istoria , pana la urma compania lor a ajuns in proprietatea Kraft Foods , dar metoda lor a fost abandonata cu ceva timp in urma din cauza grijilor privind influenta benzenului asupra sanatatii consumatorilor .
Metoda Swiss Water sau metoda de decofeinizare cu apa de ghetar este o metoda descoperita si folosita de catre Swiss Water Decaffeinated Coffee Company (socant , nu ?  ) inca din anii ‘30 si consta in fierberea cafelei verzi in apa (care trebuie sa se incadreze in anumiti parametri) pana cand aceasta ramane fara compusii de aroma si cofeina . Apoi boabele de cafea sunt scoase din aceasta solutie care este filtrata in mod repetat prin filtre de carbon care retin cofeina , iar cand gradul de decofeinizare ajunge la 99.9% boabele de cafea sunt reintroduse in solutia filtrata si incalzite pana la uscare . Cea mai mare facilitate de acest fel exista in Vancouver , Canada , iar metoda este , dupa mine , cea mai buna , atat din punctul de vedere al calitatii cafelei – gustul este practic nealterat – cat si ca impact asupra sanatatii , deoarece nu se folosesc solventi .
Metoda directa (sau naturala) consta in fierberea boabelor de cafea in abur si clatirea acestora cu diclormetan sau etil acetat timp de 10 ore , dupa care solutia rezultata (solvent si cofeina) este scursa din cuva , iar procesul de fierbere reluat pentru a elimina reziduurile de solvent . Metoda este (supra)numita naturala deoarece etil acetatul poate fi obtinut prin fermentarea fructelor , dar bineinteles ca esteprea costisitor , asa ca se foloseste cel sintetic .
Metoda indirecta sau procesata cu apa (water processed) consta in fierberea repetata a mai multor loturi de cafea pana cand solutia la care se adauga aceiasi solventi ca in cazul metodei directe ajunge la un punct de echilibru , unde concentratia substantelor din solutie este egala cu cea din boabele de cafea . Solventii din solutie elimina cofeina prin evaporare , iar aceasta ajunge sa contina aceleasi substante (fara cofeina) , fiind folosita la decofeinizarea loturilor urmatoare fara a altera gustul .
Metoda dioxidului de carbon (sau mai tehnic metoda de extractie cu fluide aflate in stare supecritica) consta in introducerea cafelei inmuiate (fierte in abur o perioada scurta de timp) intr-o baie de C02 semilichefiat , la o presiune de 73 pana la 300 de atmosfere care forteaza eliminarea cofeinei . Cafeaua este mentinuta astfel timp de 10 ore , dupa care presiunea este redusa , permitand CO2 sa treaca in forma gazoasa , si sa fie filtrat prin filtre de carbon care retin cofeina. Ulterior gazul filtrat este refolosit . Si aceasta metoda este foarte OK , deoarece se evita folosirea de solventi chimici .
Din 2009 a aparut pe piata un nou soi de cafea – „Decaffito”- practic o subspecie a arborelui de cafea arabica ce nu sintetizeaza cofeina fiind practic un arbore de cafea decofeinizata .